Walter Gropius, întemeietorul Școlii de la Bauhaus a fost un astfel vizionar. El este cel care a adus arhitectura în centrul modului de a trăi, influențând fundamental tot ceea ce a urmat după el. Și a făcut asta, în mod paradoxal, fără să poată desena efectiv, ci lucrând cu asistenți care îi puneau ideile pe hârtie. Modul de lucru? El descria ceea ce vedea și își dorea să proiecteze, iar asistentul îi propunea o primă schiță care era apoi discutată, modificată și cizelată până se ajungea la versiunea finală. Cu alte cuvinte, dintr-o arhitectură povestită, colaborativă, au luat naștere unele dintre clădirile-reper pentru tot ce avea să însemne mai departe modernismul.
A renunțat la studii în timpul facultății, dar a devenit rapid consultant creativ al renumitului architect Peter Behrens în 1908. Așa a ajuns într-una din cele mai vibrante comunități de arhitectură de la acea vreme, ce îl includea, printre alții și pe faimosul Le Corbusier. Perioada petrecută alături de Brehens a fost ucenicia lui, iar după ce a plecat de acolo a creat, împreună cu Adolf Meyer, o revoluție: proiectul Fabricii de Calapoade Fagus – inclusă acum în patrimoniu Unesco. O puteți vizita (aici link https://www.fagus-werk.com/) când treceți prin nordul Germaniei, se află în orășelul Alfeld, la doar 2 ore de Hanovra.
Fagus este prima fabrică din istorie cu fațada acoperită cu sticlă. De altfel Gropius este chiar inventatorul acestei idei, iar influența lui se menține până astăzi în utilizarea mix-ului de sticlă, oțel și beton pentru fațade. Ceea ce a făcut, de fapt, a fost să deschidă spațiul către interior, într-o formulă cu linii simple, curate și luminoase, ce erau o absolută noutate la momentul respectiv.
Priviți acest interior. Nimic neobișnuit, nu-i așa? Și totuși, clădurea aceasta e parte din patrimoniul Unesco. Iar motivul e, de fapt, foarte simplu. Nu vedem nimic neobișnuit pentru că această clădire a determinat modul cum a fost regândită arhitectura de atunci înainte. De aceea, multe construcții arată acum așa, însă niciuna nu semăna cu așa ceva până la Gropius. Aceasta e puterea influenței lui.
Perioada BAUHAUS
După momentul Fagus începe războiul iar Gropius ajunge pe front, e rănit și rămâne cu amintiri tulburătoare. La întoarcere, își dă seama că o nouă perioadă începuse, iar ambiția lui era să creeze un stil care să reflecte această nouă viață.
1919 e anul în care întemeiază Școala de la Bauhaus
Bauhaus este probabil una din cele mai atipice forme de avangardă, Iar Gropius un avangardist la fel de neobișnuit. Revoluția Bauhaus a venit imediat după ce Europa fusese zguduită de Primul Război Mondial, iar impactul acestuia încă se simțea. De aceea, desi infuzată de radicalismul pe care îl are orice mișcare de avangardă, Bauhaus a fost genul de revoluție practică, a întoarcerii la funcționalitate și la meșteșug.
Poate tocmai acest program atât de rational a determinat și impactul imens pe care Bauhaus l-a avut și încă îl are atât în arhitectură, cât și în design. Avangardele sunt de obicei animate de extravaganțe care le fac nepracticabile pe termen lung, iar asta e și ceea ce le face să ardă foarte intens și să se stingă repede. Cu Bauhaus lucrurile nu au stat deloc așa.
Chiar și numele BAU-HAUS (literalmente “Casa Construită”) anunța un program pragmatic. Ce a adus acesta de fapt, a fost o formă de onestitate în modul de a construi. Astfel, cele mai importante idei ale manifestului mișcării (redactat de Gropius însuși) erau adaptarea la mijloacele de producție în masă (și astfel renunțarea la elitism și transformarea arhitecturii într-o breaslă, apropiată de cele ale meșteșugarilor). O altă idee la fel de influentă a fost cea a priorității acordate funcționalității – “forma urmează funcției” și nu doar trece pe planul doi, dar este chiar determinată de aceasta. Liniile sunt minimale, culorile – primare (roșu, galben, albastru), iar formele – fundamentale (triunghiul, cercul, pătratul).
În plus, Bauhaus aduce și o asumare a materialelor folosite în construcție, care sunt aduse la vedere, fără a mai fi ascunse de dragul formei.
Hai să dăm o petrecere!
În ciuda pragmatismului său, ne aflăm totuși într-o școală de avangardă, în care studenții sunt acceptați indiferent de vârstă și în care nu există granițe ierarhice. O școală ce proclama radical dreptul la expresivitate și ieșirea din orice formă de elitism.
Și care, cel puțin din amintirile studenților de atunci, avea cele mai extravagante petreceri cu putință. În interiorul școlii, atmosfera era foarte revoluționară – își amintește Isa, văduva lui Walter Gropius. Iar dacă ceva mergea prost sau se simțea o urmă de conflict în aer, soțul meu spunea pur și simplu Hai să dăm o petrecere!
Piesa de rezistență a acestor petreceri erau cu siguranță costumele. Fiecare își pregătea propriul costum, unic, nemaivăzut până atunci, de obicei o adaptare a formelor geometrice Bauhaus (cercul, triunghiul și pătratul). Puteai să vezi ținute de o înălțime monstruoasă rătăcind prin încăpere, ansambluri mecanice în culori tari despre care habar n-aveai unde încep și unde se termină. Sau fete frumoase ascunse într-un cub roșu, scoase la iveală de o vrăjitoare, în zgomot de artificii.
Școala de la Bauhaus a funcționat între anii 1919 – 1933 în trei orașe germane: Weimar, Dessau și Berlin, fiind apoi interzisă de sistemul politic nazist.
La momentul acela, Gropius s-a temut pentru siguranța lui și și-a scris testamentul – în care a cerut ca dacă moare să i se organizeze nu un priveghi, ci o fiesta a la Bauhaus – cu multă poftă de viață.
***
Gropius a emigrat în 1937 în Statele Unite, unde a continuat să lucreze și a predat la Harvard.
Manifestul Bauhaus, pe care l-a semnat, și-a găsit întruchiparea concretă în chiar casa unde a locuit – proiectată de el, și în care toate obiectele de design, dar și scările, ferestrele, mobilierul, compuneau un întreg, compact, unic, ce îi completa pe cei care locuiau acolo.
Această viziune integrată este de fapt esența moștenirii Bauhaus – Casa Construită ca obiect al design-ului total, ce aduce împreună tehnica, pragmatismul, imersia în realitate, dar și toate artele laolaltă.
În articolul pe care i-l dedică, Enciclopedia Britannica surprinde, într-un detaliu vestimentar, paradoxul personalității lui Gropius: Obiceiul lui de a purta o beretă cu un costum business era, poate, o evocare simbolică a celor două lumi pe care spera să le aducă împreună – mentalitatea rigidă, a funcționalității, și imaginația creativă a artistului.