“Noul cazin” (pentru că înlocuia un altul – din lemn, ce existase la câțiva pași distanță timp de 11 ani, dar fusese distrus de o furtună) se lăsase destul de mult așteptat, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, așa cum spune mai departe, hâtru, același cronicar al vremii.
Proiectul începuse cu șase ani înainte, fusese aprobat, însă imediat după turnarea fundației planurile fuseseră abandonate, iar arhitectul înlocuit. Noul architect, Daniel Renard, alege un stil eclectic prin care proiectul se aliniază cu tendințele europene ale epocii – cu precădere cazinourile en vogue de pe Riviera franceză. Construcția începe efectiv în 1908, iar noua clădire – bijuteria Art Nouveau pe care o cunoaștem și astăzi, este inaugurată cu fast, în prezența Regelui Ferdinand, la 1910.
Asimetria noului cazino a bulversat cu siguranță simțul estetic al contemporanilor, obișnuiți cu liniile mult mai previzibile ale neoclasicismului românesc. În cronicile vremii, este numit frecvent “monstruozitate prețioasă” sau “matahală impopoțonată cu tot felul de zorzoane”. Și totuși, chiar și cu acest început de drum furtunos, noul cazino a devenit rapid ceea ce astăzi numim un hotspot social, căci terasa sa, amenajată chiar pe malul mării, era locul iubit de toată lumea, de la marinari la sezoniști, diplomați și celebrități.
Chiar dacă definiția de azi a unui cazino include de la sine jocurile de noroc, la momentul inaugurării interiorul clădirii era rezervat dansului și socializării. Jocurile de noroc au fost introduse abia un an mai târziu, pentru a acoperi astfel costurile imense de întreținere a clădirii.
De la acel moment, cazinoul de la malul marii a început să își câștige cu adevărat faima și puterea de fascinație. Interioarele sale rafinate, cu oglinzi, vitralii și candelabre somptuoase au devenit scena favorită a unei lumi exclusiviste, ce își trăia aici luxul, splendoarea, cuceririle, dar și înfrângerile – atât la ruletă cât și în dragoste.
Peste toate acestea însă a venit Marele Război, în timpul căruia cazinoul s-a transformat în spital de campanie, cu vedere la mare. După acest moment a revenit la destinația sa inițială și a continuat să găzduiască momente de lux, hazard și somptuozitate până la finalul secolului XX, când a intrat intr-un proces de decădere.
Alura sa iconică a devenit sinonimă vizual nu doar cu orașul Constanța, ci cu tot ceea ce evocă litoralul aristocratic de altădată. Și acum, la peste 100 de ani de la inaugurare, Cazinoul este probabil una din cele mai puternice simboluri arhitecturale laice, alături, poate, de Ateneul din București.
Din fericire, în martie 2019 cazinoul a intrat într-un amplu proiect de consolidare și restaurare. Conform datelor Ministerul Dezvoltării, valoarea estimată a proiectului este de 112 milioane de lei, cu o perioadă de execuție de 30 de luni. Potrivit arhitectului Radu Cornescu, citat de agerpres.ro, totul va fi refăcut în concordanţă cu proiectul original.
După finalizarea lucrărilor de reabilitare, Cazinoul din Constanţa va fi redat circuitului public.