Sigur, bucuria grădinăritului nu ține doar de plăcerea de a te murdări pe mâini.
E vorba și de acel sentiment de împlinire pe care ți-l dă faptul că vezi, în sensul cel mai concret cu puțință, roadele muncii tale.
Vezi cum, din efortul tău (ok, cu puțin ajutor esențial de la soare și ploaie), grădina îți “dăruiește” căpșuni, plante aromatice, sau lista completă de ingrediente pentru o salată. Pentru unii dintre noi, a căror viață e adânc încrustată în rutele urbane, asta devine o plăcere greu de egalat.
Iar acestea sunt doar o parte din motivele pentru care grădinile comunitare au devenit un fenomen.
Așa cum le arată și numele, e vorba despre o dimensiune comună a grădinaritului, în cadrul unor spații special amenajate și care sunt de obicei susținute sau asigurate de autorități sau organizații non-profit.
O grădină comunitară este, așadar, o punere în comun a unor parcele, pe care un grup de oameni ajung să își lucreze fiecare bucățica lui. E o formă de activitate individală (cu beneficii) și în același timp este și un spațiu în care să te simți împreună cu ceilalți (fie că e vorba de vecini, prieteni sau complet necunoscuți).
Cea mai veche formă de grădinărit comunitar s-a întâmplat undeva la începutul sec. 19, când Guvernul Britanic a oferit celor săraci mici loturi de pământ pentru a-și cultiva fructe și legume.
În timpul celor două războaie modiale a existat (atât în Marea Britanie cât și în Statele Unite, Germania, Australia și Canada) tradiția grădinilor de apărare, sau ale victoriei (Victory gardens), cultivate pe terenuri private sau pubice cu scopul de a asigura resurse de hrană dar și de a ridica moralul comunităților afectațe de război.
Între timp, grădinăritul comunitar se practică în toată lumea de zeci de ani, iar formele sale variază enorm dintr-un loc în altul. Există grupuri care cultivă doar flori, pe când alții se concentrează pe anumite tipuri de recolte care se potrivesc cu solul sau cu preferințele locale.
Grădinile comunitare sunt unul din acele lucruri care vine fără efecte secundare adverse, iar din lista de beneficia fiecare își “ia” ceea ce-l interesează cel mai tare.
Unele grădini reușesc să aducă prospețime în viața unor locuitori urbani care au pierdut legăturile cu ruralul. Altele reușesc să transforme fundamental un spațiu viran, dându-i o nouă viață. Alte sunt pur și simplu o foarte bună ocazie pentru ca grădinarii să se regăsească într-o activitate comună.
Nu în ultimul rând, în America de Nord, de exemplu, grădinile comunitare se pot transforma în mijloace de venit pentru familii sărace, susținute de proiecte ale organizațiilor non-profit.
Grădinile comunitare reprezintă, de asemenea, o metodă din ce în ce mai populară de a interveni în mediul construit, pentru a promova sănătatea și starea de bine, în condițiile unei tendințe de supra-urbanizare. Spectrul este foarte larg: există grădini comunitare mici (chiar între blocuri), sau parcele imense, există grădini plutitoare, pe barje, sau chiar unele cultivate pe acoperișuri.
Printre beneficii se numără bineînțeles și posibilitatea exercițiului fizic, dar și al unei forme de mindfulness pe care doar legătura cu natura o poate produce.
De cele mai multe ori sunt “parcele de bucurie” pentru cei care își doresc o porție de hrană sănătoasă, în condițiile în care variantele pe care le au de obicei la îndemână sunt alimentele procesate din marile magazine.
Concluzia nu poate fi decât că o astfel de grădină împărtășită cu cei din jur e, probabil, cel mai bun cadou pe care îl poți face prietenilor ce locuiesc în marile orașe și au nevoie, din când în când, de un mic spațiu de respiro.