Deși pare că a apărut odată cu marile mișcări ecologiste din anii 70, reciclarea este, de fapt, o practică pe care o regăsim în aproape toate etapele istoriei umanității. Doar că nu neapărat sub acest nume. Verbul în sine, to re-cycle, e o invenție a începutului de secol XX, fiind folosit la început pentru a denumi o re-întrebuințare în procesele industriale.
Totuși, indiferent când și de ce a apărut cuvântul reciclare, oamenii au avut întotdeauna, într-un fel sau altul, înțelepciunea – sau poate instinctul?, să refolosească materialele de care nu mai aveau nevoie. De multe ori, din rațiuni de context. De pildă, în era pre-industrială, a repara sau a refolosi era mult mai important decât a înlocui. Deși nu se numea așa, reciclarea era practicată constant cam de toată lumea, la nivel individual sau de familie. Diferența esențială față de ceea ce înțelegem astăzi prin reciclare este anvergura și asumarea acesteia drept cultură la scară largă.
Când și unde a început totul?
Un posibil răspuns ar putea fi în Grecia antică. Răsfoind istoriile reciclării, descoperim ceea ce pare a fi un moment initial – o lege prin care, în anul 500 I.Chr. cetățenii Atenei erau obligați să își depoziteze gunoiul la o milă depărtare de cetate. O plimbare nu doar folositoare, dar probabil și agreabilă având în vedere peisajele superbe din jurul Atenei.
Un alt punct nodal pe harta reciclării este Japonia medievală (secolul 11), unde apare pentru prima dată în istoria umanității un proces autentic de reciclare, așa cum îl înțelegem și astăzi: fabricarea hârtiei noi din hârtie deja folosită.
Prima fabrică de hârtie din material reciclat și Armata Salvării
600 de ani mai târziu, este deschisă Rittenhouse Mill în Philadelphia, prima companie de reciclare a hârtiei. Aceasta era fabricată din fibre de bumbac refolosit, iar momentul este considerat unul cu adevărat istoric – punctul de start al reciclării industriale.
Un alt moment important este fondarea Armatei Salvării în 1865, în Marea Britanie. Lua naștere atunci o adevărată cultură de colectare, sortare și reciclare a obiectelor ce nu mai erau folosite. Pentru a fi parte dintr-o brigadă a salvării nu era nevoie de nicio pregătire, iar cei săraci au participat în număr foarte mare pentru a recupera materialele aruncate și a avea astfel o formă de venit.
După douăzeci de ani, dincolo de Canalul Mânecii, în Franța, apare un obiect-emblemă pentru tot ceea ce va însemna mai departe relația omului cu deșeurile sale. Astfel, în 1884, prefectul Senei un anume domn pe nume Eugène Poubelle are ideea folosirii unui container închis în care parizienii să își depună gunoiul, ușurând astfel procesul de colectare din partea autorităților. Evident, containerul i-a purtat numele, iar denumirea – pubelă, se folosește și astăzi în unele țări francofone.
Reciclarea – o istorie ciclică
Chiar și după jumătatea secolului 19, odată cu revoluția industrială și schimbările pe care le-a adus aceasta în producția bunurilor de larg consum, umanitatea s-a întors de multe lor la soluții de refolosire a materialelor, pentru eficientizarea resurselor.
Primul război mondial a fost un astfel de moment – când a și luat naștere sloganul Don’t waste waste, reuse it! (Nu irosiți deșeurile, refolosiți-le!), ce a devenit celebru în epocă.
O decadă mai târziu, cei afectați de Marea Criză Economică din anii 30 au reușit să supraviețuiască prin colectarea și apoi vânzarea unor resturi de metal, textile și alte obiecte reutilizate.
Și cel de-al doilea război mondial a însemnat o întoarcere la refolosirea resurselor, gest considerat la momentul acela o datorie patriotică. Astfel, fierul vechi, nylon-ul și bineînțeles bateriile folosite sunt reciclate în Europa și Statele Unite pentru a ajuta la susținerea eforturilor de război.
După cele două războie, însă, lumea s-a întors încet-încet la viața obișnuită și la prosperitate, iar reciclarea a ajuns să redevină un subiect de actualitate abia la începutul anilor 70, când schimbările de mentalitate anunțate de spiritul anului 1968 au stârnit ample mișcări ecologiste. Aceste mișcări au fost de altfel contextul din care au apărut cele mai importante simboluri ale luptei pentru protecția mediului: un însemn grafic (triunghiul reciclării) și un eveniment (Ziua Pământului).
Simbolurile reciclării
Cunoscutul triunghi infinit al reciclării – Reduce, Reuse, Recycle a fost creat în 1969 de Gary Anderson. Simbolul a fost ales în urma unui concurs de proiecte artistice organizat de o companie din containere reciclate din Chicago.
Ziua Pământului a fost celebrată pentru prima dată acum 50 de ani, pe 22 aprilie 1970. Devenită între timp un eveniment global ce reunește 192 de țări, are ca steag neoficial cunoscuta imagine a Pământului văzut din spațiu, realizată de activistul penru pace John McConnell.
Câțiva ani mai târziu, în 1973 se deschide în Statele Unite și primul centru de reciclare a plasticului. Începea astfel atunci. în anii 70, era actuală a reciclării, pe care omenirea o trăiește încă pe diferite tonuri și intensități.
Anii 2000, o nouă eră ecologică
În anii 2000 reciclarea intră, în ritm cu toate celelalte fenomene ale cotidianului nostru, într-o nouă eră: una în care este re-actualizată și amplificată prin intermediul tehnologiei.
Sunt căutate astfel noi formule de reciclare, adaptate unei alte vârste a societății: producem și consumăm mai mult, așadar trebuie să și reciclăm mai eficient.
Noua Armată a Salvării este acum Inteligența Artificială – pusă în mișcare nu doar în dezvoltarea roboților de sortare a deșeurilor, dar chiar mai mult, integrată în proiecte de tracking în timp real a ceea ce este aruncat într-un spațiu de producție sau de birouri, mobilizându-i astfel pe cei care lucrează acolo să își ajusteze controlul asupra deșeurilor.
Reciclarea este extinsă și la nivelul materialelor esențiale ale civilizației, iar una din cele mai importante provăcări este cea de reutilizare a resurselor din domeniul contrucțiilor. Betonul, cel mai folosit dintre aceste materiale, poate fi reciclat 100% – păstrându-i-se atributele esențiale de duritate și rezistență.
Inclusiv biotehnologia este angajată în slujba eforturilor de reciclare. Astfel, acum câțiva ani o echipă de cercetători japonezi a descoperit o specie de bacterie care se hrănește cu materiale plastice întâlnite frecvent în PET-uri.
Ceea ce nu pot (încă) să facă bacteriile încearcă să suplinească oamenii – astfel, industria globală a reciclării însumează în momentul acesta mai mult de 1,5 milioane de locuri de muncă și un volum de aproape 200 de miliarde de dolari.
Fie că există un instinct al reciclării, sau e pur și simplu un simptom ce se actualizează de fiecare dată când ne punem probema conservării resurselor, reciclarea a fost parte din viața noastră în fiecare etapă a civilizației. Începând din anii 70, a început doar să devină mai vizuală, primind însemne precum un logo și chiar un steag, care, deși neoficiale, au contribuit la legitimarea mișcărilor activiste. Și poate că acum, pe măsura inovațiilor prin tehnologie, reciclarea își trăiește, alături de noi toți, viitorul.